Piatra, pietre, pietricele

Mi-am adunat cu ciuda aceleasi amintiri, si a fost greu sa le dau drumul! Atatea, prea multe, pentru un zambet si-un suflet. Dar trebuia sa le las libere, sa fie si ele fericite, undeva,in creierul meu umflat de-atatea ganduri.

Si-ar trebui sa-mi duc sufletul undeva pe o insula insorita, sa vada si el ce-i caldura, ce-i linistea.Si l-as lasa acolo de n-as avea atata nevoie de el. Da ! Acolo ar fi cel mai fericit ! Sa-l gadile soarele toata ziua…sa-l poarte vantul sarat dintr-o parte in alta…sa fie usor, sa nu-mi mai poarte roaba cu pacate.

Dar nu-mi pot lasa sufletul sa se piarda departe de fiinta, ii voi gasi alt adapost. Un adapost in care sufletul sa mi se poata transforma inapoi in cheie…cheie spre libertate, spre iubire, spre naivitate.

…Urasc aceasta piatra…

Ne ascundem de lumina…

Port in suflet anotimpul lenevitului la soare si-al saruturilor copilaresti.

Ma tin cu un mare dor dupa gustul de inghetata, dupa o floare prinsa in par, dupa rochiile vaporoase, dupa ochii mici de-atata soare. Si doar acolo mai raman toate aceste minuni…doar in sufletul meu de adult ce acum rataceste pe cararile batatorite ale copilariei . Si mi-e greu sa las totul sa se cicatrizeze, sa se transforme in amintire, intr-un coltisor de suflet.

Parca odata cu venirea toamnei, toate se maturizeaza, se racesc, chiar si oamenii…sentimentele.Toamna esti molesit, esti mofturos, toamna pupicii nu mai rezolva nimic si nici inghetata.

Vara…ma poarta cu sufletul intre raze, intre culori si miresme. Vara ma simt indragostita, ma simt copila. Vara sunt fericita cu adevarat !